Colindatul tradiţional relevă funcţia de transpunere a profanului în sacru: "Ce sară-i da’ iastă sară? / Da’ nu-i sara de astă sară! / Că îi sara lui Crăciun / Lui Crăciun celui Bătrân / Când s-o născut Domnu’ Sfânt / Domnu’ Sfânt p-acest pământ!"

Aşadar, Naşterea Domnului punctează trecerea într-o nouă realitate existenţială, o altă epocă, cea harnică, iar ceremonialul colindatului are valenţe magico-ritualice stabilite de-a lungul vremii prin suprapunerea ideilor şi credinţelor religioase precreştine cu adevărul relevat, creştin, care dă sens şi amplifică valoarea demersului.

Trecerea profanului în sacru are caracter plenar în lumea satului românesc. Practic tot imanentul: satul, casele, oamenii, animalele, întreg cosmosul participă la trăirea sărbătorii. Ceata de colindători duce binecuvântarea de la o casă la alta (Noi umblăm a colinda / De la o casă la alta!) închizând satul într-un cerc magic cu valenţe solare şi cu funcţii apotropaice: "Cine şede-n astă casă / La fereşti cu flori domneşti / Pă la uşi cu flori de ruji / La obloace busuioace!... Casa care e curată / Dumnezeu s-o ocrotească".

Actul ritualic al colindei are efect pozitiv şi asupra gospodarului, dar şi asupra fetei de măritat: "Gazda noastră fată are / Dimineaţă s-o sculat / La fântân-o alergat. / Fântâna-i înconjurată / Tăt cu brazi şi cu molizi. / Fata rău s-o speriat. / Ho tu fată, ludă eşti / De-aşa rău te sperieşi / Că nu-s brazi / Că îs feciori / Că ţi-s ţie peţitori." Remarcăm aici funcţia divinatorie, de prevestire a viitorului fetei de măritat.

Trebuie menţionat faptul că odată cu Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos obiceiul colindatului s-a păstrat ca formă dar s-a modificat din punct de vedere al temei. Vestirea Naşterii a devenit subiectul principal îndeplinind aceleaşi valenţe de revelare a sacrului: "În locul soarelui de sus / A răsărit Hristos , soarele dreptăţii noastre." (Cântare din slujba de Crăciun). Şi în acest context, ca şi în cel precreştin, participarea la minunea sărbătorii este universală. "Astăzi s-a născut Hristos / Mesia chip luminos / Neaua ninge nu-l atinge / Vântul bate nu-l răzbate / Ploaia caldă de mi-l scaldă" sau "Peşterea întunecoasă / A fost a Domnului casă" sau "Boii peste el suflau / Căldură ca să-i facă". Îngerii exponenţi ai lumii nevăzute îşi aduc prinosul de laudă alături de păstorii de la stână: "Trei păstori se întâlniră / Şi aşa se sfătuiră / Haideţi fraţilor să mergem / Floricele să culegem / Şi să facem o cunună / S-o împlietim cu voie bună / Şi s-o ducem lui Hristos" sau " Îngerii cu flori în mână / Împletesc mândră cunună / Pe cunună-i scris frumos / Astăzi s-a născut Hristos".

În zbuciumul cotidianului principala noastră chemare este aceea de a trăi sărbătoarea şi de-a ne transpune în sacralitatea evenimentului prin intermediul colindatului. Dacă în mod firesc mergem la colindat împreună cu prietenii nu facem altceva decât să devenim mărturisitori ai Tainei lui Hristos şi să împlinim comuniunea la care suntem chemaţi întru dragoste şi bucuria sărbătorii. Ispita vremii care ne îndemnă la un comportament pasiv, în faţa televizorului completat de îmbuibarea culinară reprezintă excluderea noastră din trăirea firească a creştinului autentic.

Considerăm că e timpul să ne regăsim în tradiţie devenind exponenţi activi ai bucuriei revărsate din colindul străbun şi astfel Iisus Hristos se va naşte "în ieslea sufletului nostru" punând dar de binecuvântare, sănătate şi bunăstare!

Marius Ciprian Pop